Poate fi un Dugnad al nostru soluția pentru diminuarea singurătății?
Suntem tot mai singuri sau singuratici și ultimii doi ani ne-au dus și mai jos în graficele sociabilității.
Iluzia că social media acoperă nevoile noastre de interacțiune umană, restricțiile, teama și, aș mai adăuga aici, comoditatea. Eu pe astea mizez că ar fi parte din cauze.
S-au chestionat oameni și s-a dezbătut mult subiectul, dar eu nu am auzit decât de puține acțiuni. Și acelea sunt tot online sau vreo linie verde pentru persoanele vârstnice sau care suferă de depresie. Foarte bine că există și astea.
Dar cum facem să interacționăm pe bune, în viața reală, și cum ar fi dacă asta ar deveni parte din cultura noastră?
“Dugnad” este o tradiție norvegiană din secolul 14 și se traduce ca “ajutor” sau “suport”. Se întâmplă în fiecare an de vreo 4 ori și este o practică ce ține de etica și datoria cetățenilor de a se face utili pentru comunitățile în care trăiesc. E treabă serioasă, voluntară.
Se vopsesc garduri, se plivesc grădini, se curăță parcuri sau străzi. Copiii se întâlnesc la școală pentru diferite activități. Rata de participare este de peste 60% din populație.
Bine, veți zice, ei sunt susținuți de stat să facă asta, cu fonduri. Eu zic că e excelent să simți că primești înapoi o mică parte din banii cu care contribui la stat și faci un bine din ei la rândul tău.
Dugnad este, în fapt, mai mult decât voluntariat și responsabilitate socială. Este o sărbătoare care cere exersarea empatiei, diminuarea singurătății și aroganței. Participi în calitate de OM și nu de CEO, șofer, medic, casnic…
O mișcare genială făcută de autorități în plină pandemie a fost aceea de schimba modul în care au comunicat ideea de carantină.
S-a vorbit despre “National Dugnad” și nu “Lockdown”.
Și asta spune multe.
