Dacă ai poftă de ceva bun, las aici o rețetă pentru plăcintă rustică, așa cum am făcut-o eu. Nu mi-s fan rețete calculate la gram, dar știu eu că unii dintre voi așa aveți nevoie.
Galette cu mere+pere (sau orice alt fruct)
Aluat: 240 gr faină albă 2 linguri griș 170 gr unt foarte rece tăiat cubulețe 1 pahar cu apă foarte rece 2 linguri zahăr 1 linguriță sare
Umplutură: 4 mere și o pară tăiate felii și amestecate cu 2 linguri zahăr și scorțișoară; Dulceață de caise (sau de care vrei tu); Un ou bătut, fulgi de migdale.
Făina, grișul, zahărul și untul se amestecă bine în robot sau cu mâna până totul devine nisipos. Treptat se adaugă apa și se frământă ușor până devine elastic dar nu lipicios. Dacă pui prea multă apă, mai adaugă făină sau griș.
Galette cu mere și pere sau plăcintă rustică
Pune aluatul la frigider pentru vreo 10-20 minute după care îl întinzi pe o foaie mare de copt până capătă formă rotundă și destul de subțire, de vreo 4-5 mm. Transferă foaia într-o tavă mare și unge blatul cu gem. Toarnă fructele în mijloc dar lasă aprox. 5-6 cm de aluat gol de jur împrejur. Întoarce aluatul gol peste fructe, cât să le acopere parțial. Presară fulgi de migdale și apoi unge totul cu out bătut. Se dă 40-45 minute la cuptorul încins la 180 grade până se rumenește frumos. Ta-da!
Se spune că nu te-ai vindecat de o traumă decât atunci când poți povesti despre asta fără să plângi, fără să te doară.
În cei cinci ani de la cea mai neagră zi din România post-revoluție, am văzut imagini și m-am cutremurat de zeci de ori în fața rănilor lor. Am citit gândurile lor marcate definitiv de dureri fizice și psihice de neînchipuit. Dar nimic, nimic nu mă poate transpune în iadul prin care au trecut victimele #Colectiv
Acum nu scriu despre mine sau despre tine, cei care ne mișcăm zilnic cu ajutorul unor trupuri perfect funcționale. Scriu despre cei pe care nu trebuie să-i lăsăm să piară în amnezia colectivă. Despre cei care s-au trezit peste noapte într-o noapte continuă, rece și plină de sângerări. Și asta nu este nici pe aproape o exagerare. Este mai degrabă o imagine a societății în care trăim, un apel de trezire, pentru că, nu-i așa, dacă nu ni se întâmplă nouă, nu există, sau cel puțin nu e chiar atât de grav.
Sufletele astea arse nu mai au trupuri perfect funcționale, nu mai au nici spiritele cu care s-au trezit în dimineața de dinainte de Colectiv. Sunt efectiv alți oameni sau nu mai sunt deloc.
Cu gândul ăsta în minte și cu vina și rușinea unui neputincios care petrecea de Halloween în acea seară, mă rog și vă rog să nu permitem nimănui să uite. Este fix cel mai mărunt lucru pe care-l putem face pentru ca, încet, să ne transformăm într-o lume funcțională.
Someday we will all die, Snoopy! True, but on all the other days, we will not.
Mă uit la pozele din telefon și am impresia că sunt din altă viață. Mă uit doar la pozele din acest an și simt ca și cum s-au scurs cel puțin 300 de zile de când a început. Mă întreb câte zile o să aibă până la final.
În mai puțin de o lună, deși mulți suntem izolați și implicit limitați în acțiuni, am schimbat atât de multe! Așa stresați, anxioși, amăgiți, neputincioși, nerăbdători și ciufuți cum suntem.
Am mutat cu totul online magazinele, aprozarele, băcăniile, florăriile, cursurile, teatrele, poveștile, orele de gimnastică. Supraviețuim.
Facem campanii, susținem cauze, căutăm soluții și oameni implicați. Oferim din puținul nostru sub formă de timp, bani, ajutor. Donăm.
Comunicăm zilnic cu prietenii, familia, colegii și facem schimb de emoții și trăiri sub formă de instantanee, vorbe mai sincere, teorii conspirative sau motivaționale. Comunicăm.
Trecem prin stări contradictorii, absolut normale, care ne aduc aminte că suntem oameni și că e ok să fii azi furios și mâine bucuros. Simțim.
Ne temem de soarta noastră, a omenirii și ne pierdem în imensitatea timpului ca apoi să ne trezim în fiecare dimineață și să ne bucurăm că respirăm și nu avem niciun simptom. Funcționăm.
Mâncăm mai mult din ceea ce gătim acasă, căutăm rețetele copilăriei, creștem maia și coacem pâine. Micșorăm porțiile și poftele, suntem mai atenți să nu aruncăm nimic. Reducem.
Facem curat, sortăm, ștergem praful, eliberăm dulapurile și ne transformăm locul de la geam sau din balcon în oază de inspirație și liniște. Simplificăm.
Privim cu melancolie la primăvara care NU are nevoie de martori și ne mirăm de fiecare rază de soare care ne intră pe geam, ca și cum natura nu are dreptul să-și vadă de-ale ei fără noi. Învățăm.
Scriem, citim, ne uităm la filme, medităm, ne rugăm, aruncăm cu părerea și întoarcem spatele la ceea ce nu corespunde propriului adevăr. Judecăm.
Trecem prin amintirile ultimului concediu, ne bucurăm de fiecare imagine cu cer senin, mări albastre, nori pufoși, plaje aurii și flori exotice. Proiectăm.
Plantele și animalele de companie sunt răsfățate mai des ca oricând și suportă cu stoicism ore și ore de terapie plătite cu apă sau crănțănele. Vindecăm.
Ne facem planuri timide de viitor și punem mereu în față un “dacă scăpăm de pandemia asta, o să…”. Restrângem lista de priorități și ne regăsim pasiunile, prietenii, temerile, traumele și bucuriile simple. Trăim și SPERĂM.
Ce-o să facem dacă ne îmbolnăvim? O să ne vindecăm!
Lucrez de acasă, petrec cu lejeritate multe ore singură în fața laptopului și cu toate astea niciodată nu am fost mai afectată de tensiunea zilelor în care trăim. De încordarea celor din jur.
Prieteni, familie, colaboratori, business-uri pe care le urmăresc și pe care le apreciez, toți suntem morcoviți. Incertitudinea ne omoară spiritul, statisticile ne sufocă, mass-media ne bagă în ceață.
Am învățat despre mine că atunci când mă scald în ape tulburi trebuie să mă îndrept și mai mult spre natură. Când am nevoie să mă reconectez la ceea ce sunt, cu ceea ce simt și cred, las orașul în urmă și plec în pădure.
Acolo se produce magia, declickul! Acolo, într-o izolare sacră am făcut un bilanț-dorință-post-pandemie care a pornit de la un dialog, simplu dar atât de profund, dus în joacă, aseară:
Eu: Ce-o să facem dacă ne îmbolnăvim? El: O să ne vindecăm!
În teorie toți ne dorim asta, să fim sănătoși! În realitate am uitat ce înseamnă să fim sănătoși și ce trebuie să facem ca să ne menținem sănătatea fizică și mentală la cotele normale.
Pentru a ne vindeca, este nevoie în primul rând să conștientizăm că suntem bolnavi. E ca în terapie, primul pas este “acceptarea”. Apoi, să ne dăm seama care este cauza bolii, pentru a acționa asupra ei și nu doar asupra simptomelor. Nu vreau să fac o teorie a beteșugului, ci mai degrabă o analogie la această pandemie care a indus panica în toate fibrele societății. Și, totuși, există speranță!
Sper să învățăm de la alții mai puțin norocoși (sau mai puțin precauți), că viața este un cadou de care trebuie să ne bucurăm în fiecare zi.
Sper să înțelegem că TOȚI suntem UNUL. Un sistem nu poate funcționa cu atât de multe componente bolnave.
Sper să ne refacem listele de priorități și să împingem în top lucrurile simple de care suntem privați în aceste zile. Libertatea de a interacționa cu cine vrem, unde vrem, cât vrem. Liniștea oferită de siguranța că suntem în siguranță. Luxul de a călători. Extravaganța unei zile petrecute în parc. Un prânz la restaurantul preferat. O seară în club. Un concert. Sănătatea.
Vindecarea începe când rămânem prezenți. Când suntem mai buni decât ieri. Când realizăm că ajutor putem oferi oricând, nu doar în situații de criză. Vindecare înseamnă atenția pe care o putem acorda cuiva apropiat. Vindecare înseamnă a savura conștient prânzul în oraș. Ne mai vindecăm un pic atunci când arătăm respect față de natură, față de noi înșine și față de animale. Ne vindecăm când iubim și nu reacționăm din frică!
Scenariile sunt sumbre, cifrele sunt înfricoșătoare, teoriile sunt mai mult sau mai puțin plauzibile. Ce știm, în definitiv? Care este imaginea de ansamblu? Nu știm tot dar avem această aroganță în noi cum că Pământul trebuie să fie populat de oameni. Oare?
Poate că ce se întâmplă acum este un apel crunt de trezire la realitate, de reconfigurare a traseului, o răscruce între drumul care duce spre recunoștința pentru simplul fapt că suntem aici și acum și cel care duce la autosabotare.
Nu mai bine ne spălăm pe mâini în fiecare zi? Fiți precauți și țineți… departe!
Perioada sărbătorilor poate fi mai mult decât o goană nebună după cadouri, rețete culinare și agitație. De cele mai multe ori uităm că adevărata bucurie stă în gesturi mici și simple, atâta vreme cât punem în ele o intenție bună și puțin suflet.
Împreună la bine și la frig – Artsy Handmade Fair
Din 2009, de când organizez evenimente cu specific handmade în Sibiu, am văzut mii de produse realizate manual și am cunoscut sute de artizani. Am ales de fiecare dată să selecționez cu atenție participanții și am încercat să schimb percepția cumpărătorilor vis-a-vis de calitate, valoare, estetic. Poate nu toate produsele au fost 100% pe gustul meu dar am observat că oamenii, de la o ediție la alta, deveneau mai buni. Pe deoparte artizanii veneau cu produse din ce în ce mai frumoase, de cealaltă parte cumpărătorii înțelegeau eforturile din spatele produselor handmade și nu se mai poticneau așa des în a scoate niște bani din buzunar. Ce vreau să spun e simplu: când susții un producător local, valoarea acestuia crește odată cu valoarea ta.
Cunosc mai multe ateliere care au pornit de la 2-3 produse și între timp și-au consolidat un brand. Este foarte greu să răzbați pe piață cu resurse mici și vise mari. Pentru că da, cam așa sunt toți cei care meșteresc lucruri faine, însă cei care au reușit să devină ceva mai mult decât un expozant la târg, au muncit mult și nu au făcut compromisuri de la calitate.
Prezența la un târg este esențială la început de drum, deschide oportunități, leagă prietenii, aduce clienți și comenzi speciale pe termen lung dar, cel mai important, educă. Iar când spun asta, mă refer atât la educarea gusturilor cât și la un soi de educație civică, morală.
Cadourile handmade sunt valoroase prin timpul investit, ingredientele sau materialele folosite, pasiunea celui care le realizează, bucuria celor care le primesc. Este un fel de pay it forward, o alternativă frumoasă la produsele realizate în serie.
Cum spune vorba de mai jos: de câte ori cumperi de la un producător mic, o cineva dansează dansul bucuriei.
Vineri, 6 decembrie începe Artsy Handmade Fair 2019, târg de Crăciun pe Cea Mai Frumoasă Stradă din Sibiu, strada Cetății. Anul acesta evenimentul se întinde pe două weekenduri, 6-8 decembrie și 13-15 decembrie. Această ediție are o temă mai specială, cu dublu sens. “Go Wild” este despre a întinde aluatul imaginației până la cote sălbatice și în același timp este despre impactul pe care-l au acțiunile noastre asupra planetei, în general. Cu pași mici, dar siguri, putem lăsa o amprentă asupra locurilor prin care trecem și NU sub forma pet-urilor, pungilor de plastic sau a noxelor. Putem lăsa în urmă o amprentă #artsy.
Artsy Handmade Fair 2019
Așadar, dacă vreți să susțineți oamenii talentați și să petreceți timp de calitate savurând o cafea, un ceai, un vin fiert și o vafă belgiano-sibiană, vă aștept la ales de cadouri în tihnă, pe strada Cetății din Sibiu. Vom avea muzică LIVE, sute de cadouri, ateliere pentru copii și adulți, proiecții și mult optimism.
Las aici o parte din produsele care vor fi de găsit la Artsy Handmade Fair 2019.
P.S.: vă așteptăm atât în 6-8 decembrie cât și în 13-15 decembrie deoarece o parte din expozanți sunt de găsit doar într-unul din cele două weekend-uri. 😉
Totul a început din dragostea pentru desen, pentru artă. Acum 9 ani am pictat câteva tricouri ca să încerc ceva nou, așa s-a născut pasiunea pentru pictura pe textil. După un timp prietena mea m-a rugat să îi pictez o pereche de teniși și pentru că se apropia ziua ei am zis să îi fac o surpriză. Mi-a plăcut ce a ieșit, așa că am decis să mai fac o pereche pentru altă prietenă, apoi încă una și încă una și încă una…
Așa a început povestea tenișilor Lulush, brand 100% românesc pe care l-am descoperit în 2018, anul în care m-am mutat în Timișoara. M-a atras numele încă de la început, eu fiind mare amatoare, printre altele, de jocuri de cuvinte și de produse handmade. Am zis, wow, ce fain sună, o fi vreo prescurtare de la Lulushoes. Ceva mai târziu am aflat că Lulush vine de la Lusha, numele de alint al Emiliei, autoarea acestui proiect.
Lulush imi spunea o vecina și mi-a plăcut cum sună…
Micul Prinț – Comandă specială
Până în acest moment Lusha a personalizat peste 300 de perechi de teniși și spune că acest lucru îi aduce cea mai mare satisfacție deoarece reușeste să ofere un strop de bucurie celor care îi poartă. De cele mai multe ori clientul vine cu o idee care apoi este completată și dezvoltată în atelierul Lulush până se ajunge la perechea perfectă.
Suntem bucuroși să lansăm prima colecție de tricouri, cu ilustrații 100% originale și în trend, cât și tenișii low-top.
Tricou One Line collection
Dacă tot am pomenit de atelier, încă de la începutul anului se coace ceva acolo. Nu o prăjitură, bineînțeles, deși unele obiecte pot fi mâncate din priviri. Se coace o colecție nouă de teniși și o linie nouă de produse care să îți facă look-ul și mai cool. Tricouri, teniși low-top (adică mai jos de gleznă), și rochițe imprimate direct în țesătură cu modele 100% originale desenate chiar de Lusha. Toate sunt reunite sub numele One Line Collection și se pot găsi aici, pe site.
Lulush este definit de pasiune și unicitate.
Teniși Low Top
Dacă ar fi să definească brandul în doar două cuvinte, acestea ar fi pasiune și unicitate. Adaug aici și calitate pentru că am văzut cu ochii mei că toate cernelurile și vopselele sunt de top și se așază așa cum trebuie în fibra materialelor. Fără nicio grijă poți ieși afară într-o zi ploioasă, purtând o pereche de teniși Lulush pentru că nu se duce desenul, iar tricourile și rochițele tip tricou se pot spăla în repetate rânduri pentru că sunt rezistente la uzură.
Rochiță & teniși One Line Collection
Ce mi se pare foarte fain la acest mic business este faptul că s-a dezvoltat natural, atât prin ceea ce oferă cât și prin atenția către cerințele venite din partea clienților. Cred că a păstra elementul uman în ceea ce te-a făcut să fii ce ești azi, este o dovadă de curaj într-o lume din ce în ce mai automatizată și industrializată. Așadar, dacă nu ai chef să alegi un model din colecțiile existente, nu-i nimic, trimiți un desen și acesta se transformă foarte repede în realitate pe teniși, tricouri sau rochițe.
Când au apărut oamenii pe pământ o forță superioară a spus așa: pe lângă subiectele interminabile și sensibile despre sex, religie și politică, o să mai adăugăm unul pe lista celor care împart lumea în două. Pisică sau câine?
Zis și făcut! Haideți să despicăm firul în patru.
În viața ta a apărut un boț cu ochi mari, bot umed și hiperactivitate. Te bucuri, te topești, investești niște bani în toate accesoriile de care are nevoie puiul ca să se simtă în siguranță în noua casă. Vine noaptea, pui capul pe pernă și apar întrebările și îndoielile. Oare pot face asta? Nu ai vreme să îți răspunzi pentru că auzi miau sau ham de undeva din întuneric. Un fel de mami sau tati mi-e sete, foame, frică, sunt prea agitat ca să adorm.
Dimineața, cu ochii cârpiți de somn și cu amintirea unui vis despre un pui jucăuș și cu ochii plini de iubire, te îndrepți spre sfânta cafea doar că, ups, te pălește realitatea. Puiul există aievea, la fel și balta de pipi de sub picioarele tale. Începe distracția cu antrenamentele la oliță. Aici o să iau apărarea pisicilor, durează aproximativ două zile să le arăți cum stă treaba cu litiera. O metodă aplicată de mine și care a funcționat perfect a fost aceea de a mișca lăbuțele din față ale pisicului în nisipul din litieră, ca și cum ar scormoni. Sunetul, acțiunea în sine și textura nisipului vor activa mecanismul deja moștenit de la părinți. Cu un câine nu e la fel de ușor. Dacă îl ții în casă, pregatește-ți terenul pentru câteva săptămâni cu pad-uri absorbante, răbdare și tutun. Vei ajunge la rezultatele dorite dacă urmărești atent programul animăluțului și te adaptezi la el. În rest, pisica își ascute ghearele, câinele roade orice.
De la domesticirea lor încoace, nenumărate exemplare mai mult sau mai puțin blănoase au lăsat tone de păr pe hainele, covoarele și cuverturile celor care le-au oferit statutul de animal de companie. Pisica se spală foarte des și nu miroase dacă ai grijă să o duci la veterinar pentru vaccinuri, deparazitare și să îi oferi hrană de calitate. Sterilizarea este importantă dacă ești un stăpân responsabil și nu ai chef să ți se marcheze toată casa. Dacă un câine se lasă dus la salon, o pisică, cum este a mea, mai greu. Șansele să ieși teafăr dintr-o sesiune de styling acasă sunt mici. Riscul de a face dezastru în baie este imens.
Locuiești la casă și ai noroc de o grădină generoasă în care să conviețuiască fericite toate animalele? Atunci problema nu există. Dacă, însă, ești un iubitor de animale cu apartament la bloc și nu știi ce să alegi, recomand să îți pui următoarele întrebări: pot să mă adaptez unui nou stil de viață cu program ceva mai fix și o responsabilitate în plus? Îmi doresc un animal mai independent sau vreau să mă însoțească peste tot?
Din calitatea de fostă stăpână de câine și actuală stăpână de pisică, pot să fac un mic rezumat al experienței mele:
câinii sunt absolut superbi, foarte empatici, atenți și iubitori, foarte dependenți de prezența stăpânului;
pisicile sunt absolut superbe, inteligente, comunicative și afectuoase, independente dar fericite în preajma stăpânului;
câinii au nevoie de multă mișcare, în funcție de talia lor și ți se rupe sufletul să îi lași singuri acasă, chiar nu e recomandat;
pisicile dorm foarte mult și își consumă lejer energia vânând muștele din casă sau “lătrând” la porumbei. Pot sta singure acasă mai multe zile, cu vizite scurte din partea prietenilor sau rudelor pentru hrănit și curățat litiera;
când sunt mici, câinii au nevoie de mult antrenament și dresaj care te vor bucura mai târziu;
în afară de mersul la litieră, pisicile nu se vor lăsa învățate multe lucruri. Aș spune că e mai degrabă învers, te învață ele cum să te respecți, cum să te odihnești și cum să alegi ce e mai bun pentru tine;
câinele este cu adevărat un animal de companie, așa că pregătește-te să-l iei cu tine peste tot sau să ai pe cineva care te înlocuiește 100%;
indiferent că o strigi pe nume sau alte porecle căpătate în timp – (Moccofanu, Moccacino, Yoda, Yoga, Pisicescu, Motănescu, Mustăcescu, Aghiuță sau chiar pe numele lui de motan, Mocco) – pisica te poate ignora cu aceeași durere în dos dar îți răspunde cu efect întârziat când dormi, citești, te uiți la film, mănânci sau butonezi telefonul/laptopul.
bucuria exprimată de un câine atunci când te întorci acasă este un fel de bombă de energie pozitivă cumulată cu riscul de a rașcheta parchetul;
pisica se va bucura torcând intens preț de 30 secunde ca apoi să fugă la castronul cu mâncare;
câine sau pisică, copiii prietenilor tăi vor avea ocupație pe toată durata vizitei și se vor umple de bale și păr spre disperarea părinților;
câine sau pisică, viața cu un animal de companie îți schimbă total starea de spirit și te re-învață lucruri atât de simple pe care le uităm atât de ușor.
Indiferent de ce animal vei alege, este important să îți asumi acest lucru și să ai grijă de el. Pentru tine el e doar o parte din viața ta dar pentru el tu ești toată viața lui.
Dacă nu aș fi aflat până acum că nu e bine să te agăți de nimic, aș fi spus “mai stai puțin, an bun”.
Decembrie, final de an, timp pentru retrospectivă, introspecție și obiective noi. An de an mă regăsesc trecând cu poftă prin toate pozele de pe telefon, de care, slavă smartphone-ului, nu duc lipsă. Mă bucur enorm că tehnologia îmi permite să pun în ramă virtuală momente dragi și să le port cu mine peste tot, dar mai ales să le răsfoiesc oricând mă ajunge dorul sau statul la coadă la pâine. Se mai întâmplă și asta dacă pâinea e foarte bună.
Și uite așa, pornind de la momentul zero al anului, am descoperit cu uimire că 2018 va fi fost un an sclipitor. Toate astrele și glitter-ul scăpat în exces de o co-petrecăreață preziceau acest lucru. Păi să nu fiu eu mai atentă la horoscop de-acum încolo?
Un an ca o mâncare gătită cu dragoste.
Cum e să te trezești în 2018 cu o cafea cremoasă și aromată în mână iar trei sorbituri mai târziu, gata? Anul, nu cafeaua. Atât de repede s-au petrecut evenimentele și încă nu îmi dau seama dacă e doar percepția mea sau de vină e concentrația mare de “ingrediente”. Se simte influența pasiunii mele (ne)vinovate de a-l urmări pe Jamie Oliver cum pune la cel mai potrivit foc, cele mai neașteptate mirodenii, pentru cele mai, aparent, banale dar delicioase bucate. La început a fost mâncarea apoi au apărut rețetele însă chiar din experiența unor mari bucătari, cum e mama mea, cele mai bune mâncăruri ies când știi să te adaptezi după ce găsești prin casă. Parcă așa e și cu viata, faci rai din ce ai.
Un 2018 cu multe premiere și provocări.
Îmi place să spun că am avut mai mult curaj ca niciodată. Pe scurt, am acceptat proiecte noi, mi-am dat demisia de la un job cu care nu mai rezonam, m-am mutat din Sibiu în Timișoara, am ales să iau o pauză de la viața de birou și să lucrez ca freelancer în ritmul meu, am călătorit mai mult în România (pentru asta e nevoie și de nervi nu doar de curaj), am vizitat țări noi, am revăzut Marea Neagră după 15 ani, am cunoscut oameni faini, am fost la concerte și festivaluri, am muncit mai mult cu mai puțin stres, am învățat lucruri noi și am scăpat de temeri vechi dar nu înainte de a mă panica de zeci de ori. Am iubit, am râs mai mult, am lăsat să treacă mai ușor lucrurile pentru că am înțeles că nu erau pentru mine, am avut mai multă răbdare și, ceea ce recomand oricui, am stat cu mine ore în șir. Eu cu mine și atât. Bine, era și Mocco pe undeva în peisaj, de la care am în continuare multe de învățat. Respectul de sine, importanța odihnei, cum să alegi ce e mai bun pentru tine, cât și cum să oferi celorlați din ceea ce e mai presus decât lucrurile materiale: timp, atenție, iubire, căldură.
Două proiecte de suflet care m-au ținut în stradă.
Am început și am încheiat anul cu câte un proiect de suflet, cum îmi place mie să spun. Unul nou atât pentru mine cât și pentru Sibiu și celălalt care a prins aripi sub o nouă coafură. În ordine cronologică, Street Delivery Sibiu din 25-27 mai care a avut parte de o echipă faină și plină de entuziasm, fiecare bun la câte ceva dar mai ales la de toate.
Cine nu a organizat până acum niciun eveniment a pierdut toată distracția din spate. De la idee la tăiat idee, de la imaginație la realitate, de la muncă de convingere la muncă de învingere, de la panouri de șurubărit la vopsit, cărat, aranjat, mutat. Apoi vine momentul acela când trebuie să scoți pe masă toate orele de gospodărie și traforaj din clasele V-VIII (pentru cei născuți înainte de ’89), pentru a face alchimie din bugetul de care dispui. Nu e ușor, vă zic!
Al doilea și cel mai drag mie este Artsy Handmade Fair din 7-9 decembrie care s-a născut din vechiul ArtBoutique și în care am investit mult timp și toate cunoștințele mele de marketing, social media, grafică și organizare. Mă declar mulțumită de efectul avut, de oamenii foarte faini cu care am lucrat și sunt foarte bucuroasă că am reluat această idee și i-am dat altă formă. Abia aștept să văd cum cresc aceste două evenimente pentru că potențial există.
Ce-mi doresc eu mie.
Nu sunt pretențioasă DAR am și eu un mic vis încă din școala generală: să văd aurora boreală și nu doar în poze și filme ci pe bune. Am auzit că dacă scrii o dorință ea devine realitate pentru că tot Universul conspiră spre îndeplinirea ei. Clișeu? Posibil. Apoi, dacă nu cer prea mult, aș vrea să trăiesc într-o țară mai curată. Nu mai frumoasă, nu mai caldă, nu mai bogată. O Românie curată trup și suflet pentru că nu vreau să plec de-aici decât pentru a cunoaște și vizita alte plaiuri. Vreau să mă întorc mereu și să nu mai “plâng” de dorul unor timpuri pe care nu știu dacă le voi mai prinde. Vreau să ne “spălăm” de toate nostalgiile și să deschidem ochii. Pentru asta, toți avem de tras și de dat cu lopata la zăpadă.
En fin, într-o notă mai optimistă, pentru 2019 numai de bine și să fie cu sănătate pentru că nu mi-am pierdut nici curiozitatea, nici uimirea, nici speranța. Cum spune englezul “the best is yet to come”.
Între anii 2009 și 2013 se numea ArtBoutique. Sărbătoream fenomenul handmade cam de 3-4 ori pe an. În fiecare sezon, cum ar veni. De departe cele mai frumoase ediții au fost cele de vară, când Piața Mică din Sibiu devenea plină de culoare și vibe din ăla bun de la oameni creativi și plini de entuziasm. Urmau apoi evenimentele de iarnă care umpleau încăperea de la Habitus cu miros dulce-cald de scorțișoară și uleiuri esențiale din tot soiul de plante cunoscute și mai puțin cunoscute. Biscuiți copți în casă și săpunuri naturale turnate în formă de leac pentru trup și suflet. Pentru că despre suflet e vorba când vorbim de handmade. Cum altfel să îți dedici zile întregi (și multe nopți) sub lampa de lucru, cu degetele sfredelite și ochii înțepeniți pe cele mai mici detalii?
Bijuteriile care întorc privirea nu se fac cu una cu două. E nevoie de ceva programare înainte, așa cum se făcea pe vremuri la orele de info. Cu pixul sau creionul pe hârtie. Desenezi, colorezi, măsori de 10 ori înainte să tai. Analizezi pietrele sau mărgelele, le asortezi și apoi îți dai toată silința să faci doi cercei la fel sau lansezi un nou trend în materie de accesorii, ceva mai asimetric, mai chic, mai artsy.
Artsy Handmade Fair este noul nume. Mai scurt, mai șod și cu o nouă coafură. Se întâmplă tot în Sibiu și are ca preocupare principală tot produsele handmade. După cele 15 ediții între anii 2009 – 2013 și o mică pauză care a durat 5 ani, am considerat că ceva și mai fain trebuie să se întâmple. Ceva mai odihnit, ceva mai definit, ceva mai artsy.
Noul nume, absolut (ne)întâmplător – Artsy – vorbește de la sine dar poartă în același timp câte o amprentă pentru fiecare deget. Exact ca o mână în care totul se leagă. ☉ a – authentic ☉ r – radiant ☉ t – timeless ☉ s – soulful ☉ y – you Pe românește, Artsy dă mâna cu ceea ce este autentic, emană bucurie, este neafectat de trecerea timpului și este făcut din pasiune.
Nu vă stric eu surpriza cu existența lui Moș Crăciun dar… winter is coming și odată cu iarna vine și bătaia de cap cu toate cadourile pe care vrei să le oferi dar nu ai de unde să le cumperi. Toți știm că oferta din Sibiu este cu cel puțin un mall în minus, unde mai pui că toți sărbătorim minim un sfânt Nicolae.
Și-atunci nu facem noi un târg mai altfel iarna asta? Facem, cum nu facem. Din 7 și până în 9 decembrie facem strada Cetății mai artsy ca niciodată. Adicătelea, Cea Mai Frumoasă Stradă din Sibiu devine Cea Mai Artsy Stradă din Sibiu. Concerte LIVE, ateliere pentru copii și adulți, dulciuri din alea bune și bunătăți pentru pofticioși, atmosferă caldă și prietenoasă, produse handmade, homemade și bio.
Dacă și tu ai meșterit tot anul și vrei să se bucure și alții de produsele tale, uite ce trebuie să faci pentru a deveni expozant la Artsy Handmade Fair: www.artsy.ro
Mai este liber la înscrieri doar până la începutul lunii noiembrie. Tema acestei ediții este “Iarnă Alternativă”.
Îți scriu eu, om mărunt printre oameni mărunți, de sub bucata mea limitată de cer și verdele cuprins între două bătăi de gene. Zilnic îți vorbesc. Zilnic îți admir podoaba și nemărginita imaginație cu care ai așezat totul… cum trebuie, unde trebuie.
Te poate contrazice careva? Îți poate reproșa cineva că arborii nu sunt destul de măreți iar furnicile prea puțin inteligente? Te apasă gândul că unele zile sunt prea călduroase iar altele taie în carne vie cu muchii de gheață? Oare păsările își condamnă zborul și ființele mărilor visează la umbra muntelui?
Nu. Totul e perfect. Doar un ochi beteag sau o inimă prea plină de venin nu ar mai recunoaște splendoarea în care am avut șansa să ne naștem. 1 la 400 de trilioane. De necuprins! Totuși, suntem aici, acum.
Nemulțumiți, nerecunoscători, egoiști, grăbiți, lacomi, ignoranți, înrăiți. Ne simți răsuflările în fiecare clipă și mai închizi o dată ochii la toate rănile pe care ți le facem conștient și inconștient. Dar până când? Oare cât de neînsemnate ne-ar părea gesturile pe care ar trebui să le facem chiar și în somn, în momentul în care ne-ai da un bobârnac peste nasurile prea înfumurate?
Deși ziua asta nu este despre noi ci despre tine, eu știu că ceva este fundamental greșit. Toți știm, dar, ce contează? Cât trăim noi să fie bine. Dar nu e bine și nu are legătură doar cu numărul de pungi de plastic, resursele epuizate sau dezastrele ecologice. Suntem fundamental deconectați de la tine. Și ca să folosesc o analogie curentă, nu putem comunica cu bateria descărcată.
Așa e și cu noi, și, culmea, e atât de simplu: tot ce trebuie să facem e să călcăm pe pământ, să lăsăm soarele să ne încălzească celulele și să ne întindem antenele. Și mesajele vor curge gârlă.
