În primii mei ani de școală am învățat de la o educatoare binevoitoare că ar trebui să merg acasă la părinți și să le cer să-mi schimbe numele, pentru că Diana nu există în Biblie.
Aceeași învățătoare ne citea din “Minunile Maicii Domnului” la orele de matematică și ne ducea la spovedit frecvent. Îmi aduc aminte foarte clar că în noaptea de dinaintea unui astfel de episod, eu am dormit destul de agitată și cumva am reușit să-mi trag în cap veioza de pe raftul de deasupra mea. Mi-am spart ușor arcada, și, cred că nu am fost o imagine prea plăcută pentru ai mei când mi-au văzut fața plină de sânge în miez de noapte.
Învățătoarea ce mi-a zis a doua zi în drum spre catedrală? Uite, vezi, Dumnezeu te-a pedepsit și de-aia e bine să mergem la biserică.
Cine eram eu să contrazic lucrul ăsta, cine erau părinții noștri să vină la școală și să conteste cum se făceau orele, imediat după proaspăta Revoluție? Noi nu prea contam. În schimb, pentru unii profi contau posturile și statutul scris la sfârșit de catalog.
Cum într-o facultate de psihologie se poate infiltra ușor un țepar, la fel se poate întâmpla în orice mediu, de la grădiniță și până la pompele funebre. Mai e cineva care nu știe asta?
Pentru liniștea mea mentală, de fiecare dată când îmi aduc aminte de o întâmplare mai “neortodoxă” din trecut, mă străduiesc să completez imediat retrospecția cu ceva frumos.
Evident, multe întâmplări similare mi-au revenit în minte atunci când am început să-mi pun întrebări despre veridicitatea și logica a ceea ce am fost învățați.
Pădurea are multe uscături și lumea nu a fost împânzită de minciunele doar de ieri. Toate schemele astea sunt la bază aceleași, cu mici sau mari modificări, mai precis, adaptări la vremurile în care trăim.
Totuși, nu e chiar așa trist în lume. Pentru că în orice loc, dacă te uiți cu atenție și deschidere la minte, poți găsi oameni valoroși. Unii sunt mai departe, alții mai aproape. Și ce extraordinar este că acum îi putem descoperi datorită internetului, datorită tehnologiei!
Eu nu detest Facebook-ul, nici după ce am văzut, ca om de marketing, cum s-au dus în cap performanțele și la cer banii cheltuiți. Jumătate din acest mare eșec numit social media suntem noi. Am lăsat să ne curgă în vene absolut toate informațiile fără niciun discernământ. Nu le-am contestat, nu le-am raportat. Le-am scroll-uit și am reacționat la ele cu un hate sau un troll pe ici-colo. Acum suportăm consecințele.
În plină criză mondială, ne-am scos peri albi reciproc pentru cine are mai multă dreptate. Acum, cu un război în vecini, ne cam dăm de ceasu‘ morții că nu cunoaștem adevărul sau că cei care vor să îl aducă la suprafață sunt linșați. Și în loc să contribuim la descoperirea adevărului, îi facem o groapă tot mai mare și îl sufocăm. Cum? Încurajând răspândirea de fals, mizer, can-can.
Ca fapt divers, Diana există în Biblie sub formă de Artemisa și am aflat asta de la un fost absolvent de teologie care nu mai e printre noi. Cineva, atunci în clasa a II-a, a încercat o manipulare emoțională pentru că, nu-i așa, atunci când ești adeptul unei credințe false, cel mai sigur e să îți faci și o turmă.
Nota optimistă a acestei povești este draga mea profă de engleză, Miss. E, care la final de clasa a 8-a a simțit să îmi ofere cadou o carte despre “principiile unei cunoașteri ideatice”.
Nu știam eu atunci că o să treacă ani de zile până să încep s-o citesc, dar nici ea nu a pus presiune că trebuie, ci doar că s-ar putea să mă ajute în viață.
Peace.
