De ziua ta

Dragă Pământ,

Îți scriu eu, om mărunt printre oameni mărunți, de sub bucata mea limitată de cer și verdele cuprins între două bătăi de gene. Zilnic îți vorbesc. Zilnic îți admir podoaba și nemărginita imaginație cu care ai așezat totul… cum trebuie, unde trebuie.

Te poate contrazice careva? Îți poate reproșa cineva că arborii nu sunt destul de măreți iar furnicile prea puțin inteligente? Te apasă gândul că unele zile sunt prea călduroase iar altele taie în carne vie cu muchii de gheață? Oare păsările își condamnă zborul și ființele mărilor visează la umbra muntelui?

Nu. Totul e perfect. Doar un ochi beteag sau o inimă prea plină de venin nu ar mai recunoaște splendoarea în care am avut șansa să ne naștem. 1 la 400 de trilioane. De necuprins! Totuși, suntem aici, acum.

Nemulțumiți, nerecunoscători, egoiști, grăbiți, lacomi, ignoranți, înrăiți. Ne simți răsuflările în fiecare clipă și mai închizi o dată ochii la toate rănile pe care ți le facem conștient și inconștient. Dar până când? Oare cât de neînsemnate ne-ar părea gesturile pe care ar trebui să le facem chiar și în somn, în momentul în care ne-ai da un bobârnac peste nasurile prea înfumurate?

Deși ziua asta nu este despre noi ci despre tine, eu știu că ceva este fundamental greșit. Toți știm, dar, ce contează? Cât trăim noi să fie bine. Dar nu e bine și nu are legătură doar cu numărul de pungi de plastic, resursele epuizate sau dezastrele ecologice. Suntem fundamental deconectați de la tine. Și ca să folosesc o analogie curentă, nu putem comunica cu bateria descărcată.

Așa e și cu noi, și, culmea, e atât de simplu: tot ce trebuie să facem e să călcăm pe pământ, să lăsăm soarele să ne încălzească celulele și să ne întindem antenele. Și mesajele vor curge gârlă.

La mulți ani, dragă Pământ!

❤️