Oricât de pasionat ești de ceea ce faci, tot ajungi să spui că mergi la „muncă” și nu în studioul-de-creație-din-mansarda-lipsită-de-griji-a-vieții-tale. Când ceea ce prestezi îți aduce acel venit lunar indispensabil, se cheamă că ai un job, în care, după noroc, pui și un strop de patos. Eu cred că acel strop se poate transforma într-o stropitoare, în special când vorbim despre angajați și nu despre antreprenori.
Au făcut-o și alții, după studii și teste îndelungate, încep și românii încet, încet s-o adopte – ziua de lucru mai scurtă cu două ore sau săptămâna de 4 zile lucrătoare. Sună ca un vis recurent după care te trezești asudat de emoție sau ca o felie de tort în plină criză de hipoglicemie. Dacă ar fi să aleg, le-aș alege pe ultimele: 4 zile lucrătoare, tortul…
Mergând pe valul visului recurent, o zi liberă ar putea însemna: rezolvarea unei probleme la un ghișeu deschis doar de la 9:00 la 15:00, o programare la stomatologul tău preferat care în sfârșit nu e în vacanță, un set de analize pe care le amâni de două luni, „curățenia de sâmbătă” când tot ce vrei e să dormi sau să te plimbi, o vizită la veterinar cu pisica, un pui de somn după prânz, o cafea sorbită în tihnă la 4 după-masa și multe alte „aroganțe” din aceeași gamă pentru care îți vine ușor penibil să te tot învoiești.
Ziua asta s-ar numi „ziua omului” sau mai bine „ziua individului”, pentru că ea are efecte remarcabile atunci când nu o împarți cu nimeni. E o zi în care tu, omule, faci ce îți dorești sau ce trebuie pentru tine. Ziua asta nu e fixă dar e a ta, ești liber să alegi când s-o savurezi de luni până vineri. Și dacă asta înseamnă că bulversăm sistemul în care am fost crescuți, atunci să fie liber luni sau vineri! Nimeni nu se supără.
De pe malul angajatului cred că tot beneficii s-ar vedea: angajați mai motivați, mai odihniți, mai mult randament, mai puține frustrări, costuri reduse pe termen lung și stropitoarea de pasiune despre care vorbeam mai sus.
Așadar, tu cel care acum ești la birou, ne unim rugăciunile?
❤️
