Susțin afacerile tinere născute din vise colorate.
Este foarte bine să ai un scop, însă, bagă în seamă și micile întâmplări de pe parcurs.
Câteva gânduri așternute pe hârtia virtuală, la gura sobei, cu motanul în brațe.
Îmi place să surprind în poze bucăți de cer. Îmi place cuvântul „văzduh” pentru mi-e haznă când il pronunț. Îmi plac norii pentru că mă obligă să privesc mereu în sus.
A nins azi, puțin. Se întâmplă des în aprilie. Dar era soare, destul de cald iar norii nu păreau deloc amenințători. Traversând parcul într-o alergare ușoară,…
Lion este un film despre rădăcini și distanțe. Un film care îți poate pica bine într-o zi în care ai impresia că nimic…
Ziua bună începe cu un pui de somn.
…pe apă curată s-au dus. Oare? Soare, cald, natură, aer curat, concediu. Frumos. Frumos la alții, aproape ca la noi doar că mult mai…
Uneori te trezești visând. Cu ochii deschiși te lași dus pe cărarea abia vizibilă a unei amintiri calde si parfumate din copilărie.
Se întâmplă rar, în Sibiu, să poți spune că ai încercat ceva nou. Se întâmplă și mai rar să îți placă ce încerci.…
Când ai cont de Wordpress de peste 10 ani și un „nickname” ușor trecut de 15, știi că a venit vremea să faci…
Învață de la mine cum stă treaba cu viața asta. Nicio umbră nu e chiar așa de neagră atâta timp cât are formă…