În seara asta se întâmplă echinocțiul de toamnă, cu precizie maximă la ora 23:01. Doar atunci poți spune: uite dom’le, a venit toamna! Până una-alta mai ai puțin răgaz să te gândești la cât de faină (încă) este vara asta, câte drumuri ai bătut cu piciorul sau ai străbătut pe patru roți, în câte locuri captivante și nebănuite ai nimerit și ce oameni noi ai întâlnit.
Pe lângă astenie, ploaie și stări de melancolie, se știe că toamna aduce și multe culori. Și compuneri despre cum ți-ai petrecut vacanța de vară. Ori ce planuri mărețe ai pentru noul an școlar. Să nu uităm nici de niciodată-prematură întrebarea „ce facem de Revelion?”.
Revenind totuși la culori, rămân din acest an, cu aceeași precizie de mai sus, fix 2×50 shades of 2017 care să încânte și cele mai sictirite priviri. Pentru că, nu-i așa, a bubuit internetul de mare, soare, albastru, nisip fierbinte, câmpuri aurii și cotloane exotice. E cazul să schimbăm macazul!
Să ne concentrăm puțin, să răzbatem cu gândul prin ceața ce va să vie și să ne scuturăm pe umăr de uragane și cutremure. Oximoron sau pleonasm? Cine mai știe? Cert este că nu contează Revelionul ci ceea ce pre-faci până ajungi acolo. Cu un ușor exercițiu de imaginație, treaba asta e ca măturatul frunzelor pe o uliță curbată din satul copilăriei (motiv recurent) – nu-i vezi capătul dar știi că e acolo și începi să fluieri într-un ritm propriu, pseudo-artistic, și să te bucuri la fiecare foșnet prelung de la nivelul ghetelor. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.
Pentru că presiunea de-a nu mă prinde ceasul echinocțiului crește, las aici un gând autumnal inspirat de un video devenit celebru zilele trecute (hint: Jim Carrey): să nu facem toamnă din noi, să lăsăm toamna să se exprime prin noi. Restul e o chestie de nuanțe. 50, 100 – după posibilități.
Să curgă cu frunze, arămiu, văzduh învolburat și ceaiuri povestite!
<3
