Despre feedback, numai de bine, atâta timp cât nu vine spre mine, nu? De aceea vă recomand Thanks for the Feedback scrisă de Douglas Stone & Sheila Heen.
Sunt foarte recunoscătoare pentru ziua de ieri și exercițiile făcute alături de colegii mei, mai ales pentru că mi-au adus aminte cu drag de cartea asta – Thank for the Feedback de Douglas Stone & Sheila Heen – pe care am citit-o în 2022 și care m-a inspirat și în alte rânduri să scriu, deoarece nu cred că o să fie vreodată prea multă informație despre cum e să oferim, dar mai ales cum e să primim feedback.
Știu și eu din experiență la fel cum știu și mulți prieteni și (foști) colegi, că există această percepție normalizată cum că “dacă nu a zis nimic înseamnă că e de bine”. Și nu, asta nu e deloc bine pentru propria dezvoltare, ci doar o stare confortabilă în care ne e ok să stăm pentru că presupunem din oficiu că feedback-ul va fi unul negativ, și cine vrea să înfrunte așa ceva?
Dar dacă ar exista un mușchi, și există, pe care l-am putea antrena ca să transformăm această corvoadă într-o unealtă care să ne aducă mai aproape de versiunile noastre de top?
Gândește-te la feedback ca la o oglindă magică, una care îți arată nu doar cum arăți, ci și cum ai evoluat și unde mai ai de lucrat. Thanks for the Feedback îți oferă insights despre cum să primești feedback-ul într-un mod eficient, fie că e corect, bine intenționat sau complet pe lângă.
În carte, feedback-ul e împărțit în trei tipuri: apreciere, coaching și evaluare. Aprecierea e ca un rând de aplauze, te motivează și te încurajează. Coaching-ul te ajută să-ți îmbunătățești cunoștințele sau abilitățile, e ca un mentor bun. Iar evaluarea îți spune unde te afli, e ca un semn pe drumul tău. Dacă înțelegi aceste tipuri vei putea să interpretezi corect ce ți se spune.
Declanșatorii care blochează învățarea: autorii cărții vorbesc despre trei chestii care pot bloca feedback-ul: triggerii de adevăr, relație și identitate. Declanșatorii de adevăr sunt activați de conținutul feedback-ului, cei de relație de persoana care îl oferă, iar cei de identitate de cum simți tu despre tine. Recunoscându-i, te poți controla mai bine.
Implicarea productivă cu feedback-ul: Autorii subliniază cât e de important să separi „ce” ți se spune de „cine” îți spune. Te învață cum să treci peste emoții și să scoți ce e util, chiar și dintr-un feedback oferit foarte brutal.
Ok, deci cum facem?
Identifică tipul de feedback: când primești feedback, gândește-te dacă e apreciere, coaching sau evaluare. Asta te ajută să înțelegi ce vrea să-ți transmită persoana și să te pregătești cum să reacționezi.
Recunoaște și gestionează declanșatorii: lucrează la conștientizarea de sine ca să-ți dai seama ce te face să reacționezi. Când simți că ceva se declanșează în tine, ia o pauză să te gândești de ce. Așa poți evita să reacționezi impulsiv și să răspunzi mai constructiv.
Caută claritate: dacă feedback-ul e confuz sau pare nefondat, pune întrebări de lămurire. E important să înțelegi bine feedback-ul înainte de a-l folosi pentru a te îmbunătăți.
Chiar dacă putem extrage lecții din orice tip de feedback primim, e bine de știut că nu orice feedback are valoare. Acesta poate veni uneori din prejudecățile sau neînțelegerile altora, ceea ce ar trebui să ne motiveze să cerem mai des feedback, pentru a ne exersa acel mușchi, și să ne creăm chiar un sistem de cerere și evaluare feedback, înainte ca cineva să ni-l ofere nesolicitat, cu răutate.