Frumos, Gând

Someday we will all die, Snoopy! True, but on all the other days, we will not.

Mă uit la pozele din telefon și am impresia că sunt din altă viață. Mă uit doar la pozele din acest an și simt ca și cum s-au scurs cel puțin 300 de zile de când a început. Mă întreb câte zile o să aibă până la final.

În mai puțin de o lună, deși mulți suntem izolați și implicit limitați în acțiuni, am schimbat atât de multe! Așa stresați, anxioși, amăgiți, neputincioși, nerăbdători și ciufuți cum suntem.

Am mutat cu totul online magazinele, aprozarele, băcăniile, florăriile, cursurile, teatrele, poveștile, orele de gimnastică. Supraviețuim.

Facem campanii, susținem cauze, căutăm soluții și oameni implicați. Oferim din puținul nostru sub formă de timp, bani, ajutor. Donăm.

Comunicăm zilnic cu prietenii, familia, colegii și facem schimb de emoții și trăiri sub formă de instantanee, vorbe mai sincere, teorii conspirative sau motivaționale. Comunicăm.

Trecem prin stări contradictorii, absolut normale, care ne aduc aminte că suntem oameni și că e ok să fii azi furios și mâine bucuros. Simțim.

Ne temem de soarta noastră, a omenirii și ne pierdem în imensitatea timpului ca apoi să ne trezim în fiecare dimineață și să ne bucurăm că respirăm și nu avem niciun simptom. Funcționăm.

Mâncăm mai mult din ceea ce gătim acasă, căutăm rețetele copilăriei, creștem maia și coacem pâine. Micșorăm porțiile și poftele, suntem mai atenți să nu aruncăm nimic. Reducem.

Facem curat, sortăm, ștergem praful, eliberăm dulapurile și ne transformăm locul de la geam sau din balcon în oază de inspirație și liniște. Simplificăm.

Privim cu melancolie la primăvara care NU are nevoie de martori și ne mirăm de fiecare rază de soare care ne intră pe geam, ca și cum natura nu are dreptul să-și vadă de-ale ei fără noi. Învățăm.

Scriem, citim, ne uităm la filme, medităm, ne rugăm, aruncăm cu părerea și întoarcem spatele la ceea ce nu corespunde propriului adevăr. Judecăm.

Trecem prin amintirile ultimului concediu, ne bucurăm de fiecare imagine cu cer senin, mări albastre, nori pufoși, plaje aurii și flori exotice. Proiectăm.

Plantele și animalele de companie sunt răsfățate mai des ca oricând și suportă cu stoicism ore și ore de terapie plătite cu apă sau crănțănele. Vindecăm.

Ne facem planuri timide de viitor și punem mereu în față un “dacă scăpăm de pandemia asta, o să…”. Restrângem lista de priorități și ne regăsim pasiunile, prietenii, temerile, traumele și bucuriile simple.
Trăim și SPERĂM.

Love,
Diana

În timp ce nu muream

Quote
Gând

Ce-o să facem dacă ne îmbolnăvim?
O să ne vindecăm!

Lucrez de acasă, petrec cu lejeritate multe ore singură în fața laptopului și cu toate astea niciodată nu am fost mai afectată de tensiunea zilelor în care trăim. De încordarea celor din jur.

Prieteni, familie, colaboratori, business-uri pe care le urmăresc și pe care le apreciez, toți suntem morcoviți. Incertitudinea ne omoară spiritul, statisticile ne sufocă, mass-media ne bagă în ceață.

Am învățat despre mine că atunci când mă scald în ape tulburi trebuie să mă îndrept și mai mult spre natură. Când am nevoie să mă reconectez la ceea ce sunt, cu ceea ce simt și cred, las orașul în urmă și plec în pădure.

Acolo se produce magia, declickul! Acolo, într-o izolare sacră am făcut un bilanț-dorință-post-pandemie care a pornit de la un dialog, simplu dar atât de profund, dus în joacă, aseară:

Eu: Ce-o să facem dacă ne îmbolnăvim?
El: O să ne vindecăm!

În teorie toți ne dorim asta, să fim sănătoși! În realitate am uitat ce înseamnă să fim sănătoși și ce trebuie să facem ca să ne menținem sănătatea fizică și mentală la cotele normale.

Pentru a ne vindeca, este nevoie în primul rând să conștientizăm că suntem bolnavi. E ca în terapie, primul pas este “acceptarea”. Apoi, să ne dăm seama care este cauza bolii, pentru a acționa asupra ei și nu doar asupra simptomelor. Nu vreau să fac o teorie a beteșugului, ci mai degrabă o analogie la această pandemie care a indus panica în toate fibrele societății. Și, totuși, există speranță!

Sper să învățăm de la alții mai puțin norocoși (sau mai puțin precauți), că viața este un cadou de care trebuie să ne bucurăm în fiecare zi.

Sper să înțelegem că TOȚI suntem UNUL. Un sistem nu poate funcționa cu atât de multe componente bolnave.

Sper să ne refacem listele de priorități și să împingem în top lucrurile simple de care suntem privați în aceste zile. Libertatea de a interacționa cu cine vrem, unde vrem, cât vrem. Liniștea oferită de siguranța că suntem în siguranță. Luxul de a călători. Extravaganța unei zile petrecute în parc. Un prânz la restaurantul preferat. O seară în club. Un concert. Sănătatea.

Vindecarea începe când rămânem prezenți. Când suntem mai buni decât ieri. Când realizăm că ajutor putem oferi oricând, nu doar în situații de criză. Vindecare înseamnă atenția pe care o putem acorda cuiva apropiat. Vindecare înseamnă a savura conștient prânzul în oraș. Ne mai vindecăm un pic atunci când arătăm respect față de natură, față de noi înșine și față de animale. Ne vindecăm când iubim și nu reacționăm din frică!

Scenariile sunt sumbre, cifrele sunt înfricoșătoare, teoriile sunt mai mult sau mai puțin plauzibile. Ce știm, în definitiv? Care este imaginea de ansamblu? Nu știm tot dar avem această aroganță în noi cum că Pământul trebuie să fie populat de oameni. Oare?

Poate că ce se întâmplă acum este un apel crunt de trezire la realitate, de reconfigurare a traseului, o răscruce între drumul care duce spre recunoștința pentru simplul fapt că suntem aici și acum și cel care duce la autosabotare.

Nu mai bine ne spălăm pe mâini în fiecare zi? Fiți precauți și țineți… departe!

Love,
Diana

Beteșugul zilelor noastre

Quote