Totul a început din dragostea pentru desen, pentru artă. Acum 9 ani am pictat câteva tricouri ca să încerc ceva nou, așa s-a născut pasiunea pentru pictura pe textil. După un timp prietena mea m-a rugat să îi pictez o pereche de teniși și pentru că se apropia ziua ei am zis să îi fac o surpriză. Mi-a plăcut ce a ieșit, așa că am decis să mai fac o pereche pentru altă prietenă, apoi încă una și încă una și încă una…

Așa a început povestea tenișilor Lulush, brand 100% românesc pe care l-am descoperit în 2018, anul în care m-am mutat în Timișoara. M-a atras numele încă de la început, eu fiind mare amatoare, printre altele, de jocuri de cuvinte și de produse handmade. Am zis, wow, ce fain sună, o fi vreo prescurtare de la Lulushoes. Ceva mai târziu am aflat că Lulush vine de la Lusha, numele de alint al Emiliei, autoarea acestui proiect.

Lulush imi spunea o vecina și mi-a plăcut cum sună…

Micul Prinț – Comandă specială

Până în acest moment Lusha a personalizat peste 300 de perechi de teniși și spune că acest lucru îi aduce cea mai mare satisfacție deoarece reușeste să ofere un strop de bucurie celor care îi poartă. De cele mai multe ori clientul vine cu o idee care apoi este completată și dezvoltată în atelierul Lulush până se ajunge la perechea perfectă.

Suntem bucuroși să lansăm prima colecție de tricouri, cu ilustrații 100% originale și în trend, cât și tenișii low-top.

Tricou One Line collection

Dacă tot am pomenit de atelier, încă de la începutul anului se coace ceva acolo. Nu o prăjitură, bineînțeles, deși unele obiecte pot fi mâncate din priviri. Se coace o colecție nouă de teniși și o linie nouă de produse care să îți facă look-ul și mai cool. Tricouri, teniși low-top (adică mai jos de gleznă), și rochițe imprimate direct în țesătură cu modele 100% originale desenate chiar de Lusha. Toate sunt reunite sub numele One Line Collection și se pot găsi aici, pe site.

Lulush este definit de pasiune și unicitate.

Teniși Low Top

Dacă ar fi să definească brandul în doar două cuvinte, acestea ar fi pasiune și unicitate. Adaug aici și calitate pentru că am văzut cu ochii mei că toate cernelurile și vopselele sunt de top și se așază așa cum trebuie în fibra materialelor. Fără nicio grijă poți ieși afară într-o zi ploioasă, purtând o pereche de teniși Lulush pentru că nu se duce desenul, iar tricourile și rochițele tip tricou se pot spăla în repetate rânduri pentru că sunt rezistente la uzură.

Rochiță & teniși One Line Collection

Ce mi se pare foarte fain la acest mic business este faptul că s-a dezvoltat natural, atât prin ceea ce oferă cât și prin atenția către cerințele venite din partea clienților. Cred că a păstra elementul uman în ceea ce te-a făcut să fii ce ești azi, este o dovadă de curaj într-o lume din ce în ce mai automatizată și industrializată. Așadar, dacă nu ai chef să alegi un model din colecțiile existente, nu-i nimic, trimiți un desen și acesta se transformă foarte repede în realitate pe teniși, tricouri sau rochițe.

Scrie un comentariu

Pin It