AUĂLEU… ce cald a fost la Dark Bombastic Evening!

Puteam alege să scriu tot textul dintr-un foc sau să mai stărui puțin în secunda agățată undeva în poarta Grădinei Termale din Dorobanți. Nu, nu e vorba de cartierul din Sectorul 1, e taman opusul, un sat din județul Arad peste care a dat norocul sub formă de bazine cu apă termală. Fix acolo, la capăt de țară, unde localnicii înțeleg română și vorbesc maghiară, s-a pus de o nouă ediție Dark Bombastic Evening. Ediție nouă care e de fapt opt. No Fear of Infinity, un nume ales să meargă de mână cu luna printre miliardele de stele.


Trei zile, 18 trupe, o piesa de teatru și multe lungimi de bazin înotate în ciuda caniculei. O melodie din multele repetate între concerte, genul care te face să ciulești urechile din cort și apoi să întrebi în stânga și dreapta, oare cine cântă? Neun Welten – The Dying Swan a rămas acolo, în miezul timpanului și în constelație cu feeling-ul meu de la DBE 2017. Muzica ascultată în starea aia dulce de dinainte de somn, când celelalte simțuri stau să amorțească, are un fel unic de a-ți intra sub piele și în suflet.

Revenind la scopul primordial al acestui festival – muzica (bună/ deosebită), eu am rămas cu gândul la seara de joi, la cât de împlinit a sunat dordeduh și apoi cum am zbughit-o din cort pe la 3-4 dimineața ca să aud mai bine Wolfs in the Throne Room. Sâmbătă mi-a plăcut Kampfar.

Apropos de statul la cort, nu sunt mare fan, mai ales când te trezești la 8-9 dimineața sufocat deja de cele 30 grade de-afară dar am descoperit (în sfârșit) hamacul și recunosc, m-am îndrăgostit un pic.

Tot sâmbătă s-a întâmplat și cealaltă parte artistică a fest-ului, anume premiera piesei Miorița a teatrului AUĂLEU din Timișoara. 

Jucată în plină noapte, după 3 zile de muzică faină și foarte faină, ai fi spus că nu are cum să te mai impresioneze, dar stai un pic să auzi ce muzică au avut ei, ce măști reușite, ce decor și ce adaptare mișto a celebrei balade. 


M-am bucurat să stau printre ei, să le simt tensiunea de dinainte de a urca pe scenă, să observ efortul depus pentru fiecare detaliu în parte și, bineînțeles, să gust din micuța omleta (fără ciuperci) din 27 de ouă.

Nu pot să îl uit pe Flaviu, acest nebunatic care sfidează niște legi cu zâmbetul mereu pe buze. 



Ca de obicei, atmosfera a fost una relaxată, la bustul gol aș spune, deci cu mult mai puțin negru spre încântarea ochilor mei. M-am simțit ca acasă și am închis ochii la ce se putea face mai bine.

P.S.: așa umblă pita prin Dorobanți.


❤️

Posted in: Fan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s