O vacanță unică

E bine să scrii despre anumite momente atunci când încă mai ai nisip în sandale și sare în costumul de baie. Bagajele mai pot aștepta nederanjate încă o zi pentru că oricum la birou nu ai nevoie de aceleași haine. Haide, savurează o limonadă sau un ceai pe balconul răcoros și închide ochii. Albastrul mării e acolo pe retină și mirosul de iasomie se mai simte la încheietura mâinii.

Poate ai plecat cu un geamantan plin de așteptări sau poate ai luat decizia pe ultimul moment și nu ai avut vreme să studiezi ce te așteaptă. Travel light, they say… și așa am făcut!

După un zbor lin de nici două ore am aterizat pe cea mai frumoasă și surprinzătoare insulă din câte am văzut până acum – Zakynthos, stațiunea Laganas. Prima oară în Grecia, nimic deosebit îmi zic, în drumul de la aeroport la hotel. Totul până am zărit marea și am simțit cum mi se lungesc colțurile gurii până la urechi. Nu mai simțeam cele 38°C dar gândurile aduse de acasă mi se topeau încet în ele.

Aș putea continua cu introducerea la nesfârșit dar n-are rost, plus că e bine să descoperi și să simți singur tot ce ți se arată.

Zakynthos este un loc magic pentru că…

❤️ Are cele mai multe nuanțe de albastru.

❤️ Stânca nu coboară în mare peste tot și plajele își prăjesc astfel liniștite nisipul la soare.

❤️ Broaștele țestoase își depun ouăle pe plajă și sunt protejate deși turiștii le urmăresc prea de aproape în apă.

❤️ Marea este foarte caldă și foarte curată, pe alocuri pare ireală. Nu e nevoie de papuci de apă și poți înota fără teama de necunoscut. 🙂

❤️ Tavernele sunt atât de variate și de tihnite încât poți alege în fiecare zi altceva. Te poți ghida totuși după muzică și miros.

❤️ Mâncarea este foarte bună! O tavernă mai plină de bun gust ca Akropolis nu am găsit. Grădina este mi nu na tă!

❤️ Localnicii sunt relaxați chiar și când în apropiere arde, la propriu, o coastă întreagă.

❤️ Turiștii sunt mulți și foarte tineri dar cei petrecăreți au strada lor plină de cluburi, deci nu deranjează.

❤️ Insula Cameo este o oază zen ce nu trebuie ratată.

❤️ Navagyo este locul ăla intens promovat și foarte aglomerat dar care merită văzut o dată în viață pentru că îți taie respirația.

❤️ Nu este nevoie să plătești pentru fish spa, peștișorii te vor găsi în mare fără să vrei și sunt foarte simpatici.

❤️ Pisicile își fac veacul peste tot și sunt bine hrănite de turiști deși arată fix contrariul.

❤️ Capitala, Zante, este ușor accesibilă și ascunde locuri cochete și prăvălii cu pește proaspăt.

❤️ Palmieri, leandri, iasomie, bougainvillea, pini și nelipsitele cicade.

❤️ Dacă ai noroc, prinzi în ultima seară și o lună plină care se mândrește în mare.

Pozele spun mai multe…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s